Descoperiti lumea

Republica Socialistă Vietnam (Cộng Hòa Xã Hội Chủ Nghĩa Việt Nam în vietnameză) este un stat în Asia de sud-est. Se învecinează cu Laos la V, cu Cambodgia la S-V, cu China la N și cu Marea Chinei de Sud la E. Economia sa are unul dintre cele mai mari ritmuri de creștere din această regiune a continentului. Vietnamul și-a propus să devină o națiune dezvoltată până în 2020.

Războiul din Vietnam impotriva americanilor a produs mari pierderi de vieți omenești de ambele părți, cruzime împotriva populației, distrugerea și contaminarea nediscriminată a unei mari părți din peisaj. Vizita în Vietnam a președintelui SUA Bill Clinton, în noiembrie 2000, a adus normalizarea relațiilor cu fostul inamic.

Vietnam a luptat să-și revină după unificare și a încercat de la începutul acestei perioade să-și organizeze economia bazată pe agricultură conform principiilor colectiviste. Elementele forțelor de piață și întreprinderile private au fost introduse la sfârșitul anilor 1980 și o bursă a fost deschisă în 2000. Investițiile străine au crescut, iar SUA este principalul partener comercial al Vietnamului, care încearcă să devină membru în World Trade Organisation.

S-a micșorat decalajul nivelului de trai dintre orașe și sate. Liderii Partidului Comunist își fac griji că prea multa liberalizare economică va slăbi puterea lor și va introduce ideile decadente în societatea vietnameză.

Vietnamul a fost acuzat de reprimarea dezacordurilor politice și a libertății religioase.Vietnam are cca 1.650 km lungime și o lățime ce variază între 56 km și 550 km. N Vietnamului este muntos, aici aflându-se Fan-si-pan, cel mai înalt vârf al acestei țări(3.147 m). Fluviul Roșu este principala apă curgătoare. În S Vietnamului se află delta fluviului Mekong. Între deltele celor 2 fluvii se găsește o câmpie joasă. Zona împădurită numită Cordiliera Annamului acoperă partea de V și centrul Vietnamului, reprezentând 2 treimi din suprafața totală a țării.

Malaysia (conform DOOM)^[1] sau, denumirea mai veche, folosită încă de MAE: Malaezia, iar în jawi, مليسيا, este o țară în Asia de sud-est care cuprinde două teritorii distincte: partea de sud (Peninsula Malaezia și insulele adiacente) și partea de nord cu insula Borneo. Peninsula Malaezia se învecinează la nord cu Thailanda, iar la est cu Marea Chinei de Sud. Prin intermediul Strâmtorii Malacca, Malaezia are frontiere maritime cu Indonezia și Singapore, în sud și vest. Malaezia Insulară se află în sud-vestul Mării Chinei de Sud, la sud de Brunei și la nord de Indonezia, făcând frontieră maritimă cu Filipinele. Capitala Malaeziei este Kuala Lumpur.

Malaezia este formată din două regiuni, una aflată în peninsula Malacca, cealaltă în partea de nord a insulei Borneo. Cele două regiuni sunt separate de Marea Chinei de Sud, și se află la o distanță de 650 km una de cealaltă. Clima este caldă, umedă și ploioasă. Malaezia se mândrește cu existența plajelor aurii și a pădurilor tropicale. Munții sunt numeroși, incluzând Muntele Kinabalu (4100 m), cel mai înalt vârf din Asia de Sud.

Malaezia este o țară cu un venit ridicat pe cap de locuitor, fiind unul dintre „tigrii asiatici”, datorită ritmului său rapid de dezvoltare economică. În 25 de ani, Malaezia a trecut de la stadiul de țară în curs de dezvoltare la stadiul de țară dezvoltată economic. Este una dintre cel mai dezvoltate țări din Asia de Sud-Est. Puterea economică a Malaeziei este bazată pe industrie, agricultură, minerit și turism. Însă încă există o discrepanță uriașă între nivelul de dezvoltare economică din vestul și din estul țării (Insula Borneo), precum și între centrul marilor orașe și periferiile acestora.

Muzeul de Arte Islamice al Malaysiei (în limba malaieză: Muzium Kesenian Islam Malaysia) a fost deschis publicului începând cu data de 12 decembrie 1998. Este cel mai mare muzeu de artă islamică din Asia de Sud-Est. Muzeul situat în inima capitalei malaeziene, Kuala Lumpur, se întinde pe 4 etaje și acoperă o suprafață de 30.000 m². Muzeul a fost decorat de artizani din Iran și din Uzbekistan. Conține 6.000 de piese de artă, dintre care 200 de manuscrise islamice, precum și cea mai mare machetă din lume a Masjid al-Haram^[3]. Construcția muzeului a costat 70 de milioane.

Thailanda^[1] (ราชอาณาจักรไทย în thailandeză), oficial Regatul Thailandei (în limba română este întâlnită și forma „Tailanda”^{[2][3][4][5][6]}) este o țară în Asia de sud-est, învecinată cu Cambodgia la est, Golful Thailandei și Malaezia la sud, și cu Marea Andaman și Myanmar la vest. Capitala statului este Bangkok.

Thailanda este așezată pe câteva districte geografice, în mare parte corespunzând cu grupurile provinciale. Nordul țării este muntos cu cel mai înalt punct Doi Inthanon la 2.576 m. Nord-estul este format din Platoul Khorat, mărginit la est de râul Mekong. Centrul țării este dominat de valea râului Chao Phraya care se scurge în Golful Thailandei. Sudul este format din istmul îngust Kra care se lărgește în Peninsula Malay.

Climatul local este tropical și caracterizat de musoni. Este un muson de sud-vest, ploios, cald și înnorat de la mijlocul lui mai până în septembrie, de asemeni, un muson uscat si rece din nord-est din noiembrie până la mijlocul lunii martie. Istmul din sud este întotdeauna cald și umed. Orașele principale, pe lângă capitala Bangkok, sunt Nakhon Ratchasima, Nakhon Sawan, Chiang Mai, și Songkhl.

Populația Thailandei este dominată de etnicii thailandezi și laoțieni, ultimii concentrați în regiunea nord-estică Isan formând aproximativ o treime din populație. Există, de asemeni, o mare comunitate de chinezi-thailandezi care a jucat în istorie un rol economic important. Alte grupuri etnice sunt: mala, în sud, mon, khmer și diferite triburi hill.

Aproape 95% dintre thailandezi sunt budiști de tradiție therevada, dar în sudul țării sunt câteva zone musulmane și mici minorități creștine, de asemeni există și cîteva grupări hinduse. Limba thailandeză este limba națională a Thailandei, scrisă în alfabetul propriu, dar multe dialecte etnice și regionale se întâlnesc în zonele cu populație predominantă lao sau khmer. De asemeni se învață limba engleză în școli, însă gradul de cunoaștere este scăzut.

Bangkok (กรุงเทพฯ, กรุงเทพมหานคร sau Krung Thep în thailandeză) este capitala și cel mai mare oraș a Thailandei, cu o populație de 8.538.610 de locuitori. Orașul este printre cele mai populare destinații de turism din lume, și în ultimii ani a devenit un centru economic și social care să rivalizeze Hong Kong și Singapore.

Deși cunoscut pe scurt ca Krung Thep în thailandeză, orașul are printre cele mai lungi nume din lume pentru o localitate:

กรุงเทพมหานคร อมรรัตนโกสินทร์ มหินทรายุธยามหาดิลก ภพนพรัตน์ ราชธานีบุรีรมย์ อุดมราชนิเวศน์ มหาสถาน อมรพิมาน อวตารสถิต สักกะทัตติยะ วิษณุกรรมประสิทธิ์

Krung Thep Mahanakhon Amon Rattanakosin Mahinthara Ayuthaya Mahadilok Phop Noppharat Ratchathani Burirom Udomratchaniwet Mahasathan Amon Piman Awatan Sathit Sakkathattiya Witsanukam Prasit

Cambodgia (nume scris și Cambodgea, anterior Kampuchia) este un regat în sud-estul Asiei cu o populație de peste 13 milioane de locuitori, având capitala la Phnom Penh. Cambodgia este statul succesor al odată puternicului Imperiu Khmer hinduist și budist, care stăpânea cea mai mare parte a Peninsulei Indochinei între secolul al XI-lea și al XIV-lea.

Țara se învecinează cu Thailanda la vest și nord-vest, Laos la nord-est, și Vietnam la est și sud-est. La sud are ieșire la Golful Thailandei. Geografia Cambodgiei este dominată de râul Mekong (în Khmer colocvial: Tonle Thom sau "râul cel mare") și lacul Tonle Sap ("lacul cu apă proaspătă"), o sursă importantă de pește. O mare parte a Cambodgiei se situează la nivelul mării, și ca o consecință, râul Tonle Thom își inversează direcția vărsării în anotimpul umed, aducând apă înapoi în lacul Tonle Sap și provocând astfel inundații.

În 2006, turiștii străini au depășit 1,7 milioane iar în 2007 au fost 2,1 milioane. Venituri de 963 mil.$. Turiști vin aici pentru a vizita palatele și templele budiste, Cambodgia devenind o importantă țară turistică. Turismul aduce o mare contribuție la economia acestui stat. Cambodgia a devenit cea mai importantă țară turistică din Asia de sud-est. Turiști vizitează și capitala statului, Phnom Penh, unde la începutul lunii noiembrie, au loc mari serbări nautice și celebrele temple din junglă de la Angkor. Coasta sudică, cu stațiuni balneomaritime(cea mai cunoscută fiind Preah Sihanouk) și climaterice(Kirirom, Kampot, Bokor ș.a.). Patrimoniu UNESCO: Parcul arheologic Angkor(1992).

Peru (spaniolă Perú), oficial Republica Peru, este o țară situată în vestul Americii de Sud. La nord se învecinează cu Ecuador și Columbia, la est cu Brazilia, la sud-est cu Bolivia, la sud are hotar cu Chile, iar la vest se află Oceanul Pacific.

Peru este a treia mare națiune a Americii de Sud și poate fi împărțită în trei regiuni geografice, pornind de la Vest spre Est. Prima dintre ele este coasta, o regiune de depresiuni deșertice lungă și îngustă, a doua este regiunea muntoasă Sierra, porțiune peruviană a Anziilor, iar ultima este reprezentată de Montana, câmpiile vaste și dealuri estice, acoperite în principal de pădurile tropicale ale bazinului fluviului Amazon.

Peru este o țară multietnică, având o bogăție culturală și arheologică deosebită, fiind cunoscută ca locul de baștină al Imperiului Inca. Sediul Comunității Andine și a Comunității Sud-Americane a Națiunilor se află în capitala statului peruan, Lima.

Peru se întinde pe o suprafață de 1.285.216 km². Se învecinează cu Ecuador și Columbia la nord, Brazilia la est, Bolivia la sud-est, Chile la sud și Oceanul Pacific la vest. Peru este un stat situat în America de Sud, pe coasta vestică. Relieful este în special muntos, cu înălțimi de peste 5.000 m. Din munții Anzi izvorăște fluviul Amazon, cel mai mare ca debit de apă din lume. În partea de sud a țării se găsește cea mai secetoasă regiune de pe glob, Arica.

Datorită geografiei și climei sale variate, Peru are o biodiversitate ridicată, cu 21.462 de specii de plante și animale (raportate în 2003), 5.855 dintre ele fiind endemice.^[27] Guvernul din Peru a stabilit mai multe zone protejate pentru conservarea lor.

Climă

Peru, spre deosebire de alte țări din zona ecuatorială, nu are o climă exclusiv tropicală; influența munților Anzi și curentul Humboldt sunt cauza unei mari diversități climatice în interiorul țării. Coasta înregistrează temperaturi moderate, precipitații reduse și umiditate ridicată.^[28] În munți, ploaia este frecventă în timpul verii, iar temperatura și umiditatea se diminuează odată cu altitudinea, până la vârfurile înghețate ale Anzilor.^[29] Selva (jungla) este caracterizată de ploi abundente și temperaturi ridicate, cu excepția extremității sale sudice, unde iernile sunt reci și precipitațiile, sezoniere.^[30]

Costa Brava este o regiune de coastă în nord-estul Cataloniei, în provincia Girona (Spania). Începând cu anii '50, a început dezvoltarea turistică a regiunii, principala ocupație, pescuitul, devenind secundară.

Harta regiunii

Costa Brava a devenit o atracție deosebită pentru turiștii englezi, dar și din Europa nordică. Cu o climă deosebită în perioada de vară și excelente plaje, turismul s-a dezvoltat continuu; în ultimii ani, multe companii aeriene low-cost, precum Ryanair sau Wizz Air, au sporit numărul turiștilor sosiți aici. Cele mai vizitate localități sunt Tossa de Mar, Lloret de Mar, Calella de Palafrugell, Llafranc, Sa Riera, Cadaqués sau l'Estartit.

Tossa de Mar, Costa Brava

De asemenea, Costa Brava a fost o destinație preferată de mari artiști ca Salvador Dalí sau Pablo Picasso.

Costa del Sol este o regiune formată din orașe de coastă și comunități din partea de vest a Málaga în sudul Spaniei, în comunitatea autonomă Andaluzia. Numele se traduce prin "Coasta Soarelui" în română. Inițial formată din așezări pescărești liniștite, regiunea a fost transformată radical în ultima parte a secolului al XX-lea într-o destinație turistică de renume mondial, cu o aglomerare urbană aproape continuă de așezări și stațiuni pe toată lungimea cosatei.

E formată din zona aflată la vest de orașul Málaga și la est de granița cu provincia Cádiz, de-a lungul coastei Mediteranei. Include orașele Torremolinos, Benalmádena, Fuengirola, Mijas, Marbella, San Pedro de Alcántara, Vélez-Málaga, Nerja, Torrox, Puerto Banús și Estepona.

Așezările din regiune datează din epoca bronzului, aceasta aparținând alternativ de numeroase popoare și culturi, precum fenicienii, cartaginezii, romanii, vandalii, vizigoții și maurii, înainte de Reconquista.

Formată inițial din sate pescărești, zona a intrat în circuitul turistic internațional odată cu anii 1950, devenind o destinație populară printre turiștii străini, atât pentru plajele sale, cât și pentru cultura sa.

Zona este puternic urbanizată, cu un cordon aproape continuu de clădiri de-a lungul coastei. Stilurile arhitecturale sunt un amestec de vile albe, joase, și clădiri foarte înalte, mai ales în stațiunile turistice, în detrimentul geografiei sale

Costa Blanca se referă la peste 200 km de coastă aparținând de provincia Alicante din Spania. Numele de "Costa Blanca" a apărut ca nume promoțional folosit de compania aeriană BEA când au lansat zborurile între Londra și Valencia în 1957. Are o industrie turistică bine dezvoltată, fiind o destinație populară printre turiștii britanici și germani. Se întinde de la orașul Denia în nord, dincolo de care se află Costa de Valencia, până la Torrevieja în sud, dincolo de care se află Costa Calida. Aici se găsesc destinații turistice importante, printre care Benidorm și Alicante.

• 

  Jávea/Xàbia

• 

  Penó d'Ifac

• 

  Altea

• 

  La Vila Joiosa

• 

  Portul Alicante

• 

  Stradă în Alicante

• 

  Coveta Fumada

• 

  plajă în Calp

• 

  El Montgó

• 

Tenerife este cea mai mare insulă din arhipelagul Canare din Oceanul Atlantic, aparținând Spaniei. Insula are o lungime de 80 km, o lățime de 50 km și o suprafață de 2.034,38 km². Populația era de 839.000 locuitori conform recensământului din 2006 și de 908.555 în anul 2011, reprezentând 43% din populația totală a Insulelor Canare. Este insula cea mai populată a arhipelagului și a Spaniei.

Santa Cruz de Tenerife este capitala și reședința de guvern a insulei. Insula găzduiește Universitatea din La Laguna, fondată în anul 1792. Insula Tenerife este deservită de 2 aeroporturi, Tenerife North Airport si Tenerife South Airport, este centrul turistic și economic al arhipelagului, cu o populație de 222.643 locuitori.

Al doilea oraș ca mărime după numărul de locuitori (152.222), este San Cristóbal de La Laguna, singurul oraș din Canare declarat Patrimoniu al Umanității de către UNESCO. Insula deține și un alt obiectiv catalogat de UNESCO ca Patrimoniu al Umanității, Parcul Național Teide (înscris în anul 2007, al doilea cel mai vizitat parc al lumii),^[1] care se află pe vulcanul Teide (3.718 m înălțime), cel mai înalt munte al Spaniei. Insula este cunoscută la nivel internațional și pentru Carnavalul din Santa Cruz de Tenerife considerat al doilea ca mărime din lume și declarat petrecere de interes turistic internațional. De asemenea, insula posedă o arhitectură variată, de la cea colonială, până la adevărate monumente de arhitectură contemporană, cum este edificiul Auditoriului din Tenerife. Tenerife este cunoscută și ca o destinație turistică majoră a Spaniei, primind anual peste 5 milioane de turiști.^[2]

Italia este situata în sudul continentului Europa si constă în principal dintr-o peninsulă în formă de cizmă şi două insule mari în Marea Meditereană, Sicilia şi Sardinia. În partea sa nordică, Italiei îi revin o parte a munţilor Alpi, zonă în care se învecinează cu Franţa, Elveţia, Austria şi Slovenia. Italia este divizată în 20 de regiuni, dintre care cinci au o stare autonomă specială: Valle d'Aosta, Trentino - Tirolul de Sud, Sicilia, Sardinia, Friuli -Venezia Giulia. Vara este foarte calda, in special in sud. Primavara si toamna sunt blande cu vreme frumoasa si insorita, Iarna in sud este mai sucata si mai calda decat in zonele de nord si centrale. Regiunile de munte sunt mai reci si prezinta caderi masive de zapada in cursul iernii. 

Turism, atractii turistice
Italia este plina de cultura, de istorie, de peisaje deosebite, ceea ce o face una din destinatiile preferate de turistii din intreaga lume.

Palermo (Palermo în italiană Palermu în siciliană, Palieimmo în dialectul palermitan) este un oraș cu 655.000 locuitori. Este capitala regiuni Sicilia și a provinciei Palermo din Italia. Aria metropolitană are o populație de în jur de 1,2 milioane.

Fenician la origine (numit Ziz: floare), fortăreață cartagineză în perioada grecească (Panormos: port peste tot), a fost cucerit de romani în timpul primului război punic (245 î. C.).

Asediat și cucerit de Genseric, Odoacru și Teodoric, s-a aflat sub suzeranitatea Bizanțului din 535 până la cucerirea sa de către arabi în 831.

Capitală de emirat (948), comparabilă cu cele mai mari orașe ale lumii musulmane, a trecut la normanzi în 1072, apoi sub suabi (1194).

În timpul domniei lui Frederic II (1194-1250), devine centru cultural de primă importanță și punct de întâlnire al culturilor arabă, iudaică și creștină.

Decadența, survenită în timpul dominației Casei de Anjou (cu pierderea rolului de capitală în favoarea orașului Neapole), de care s-a eliberat prin răscoala Vecerniilor siciliene (1282), a continuat sub dominația aragoneză, spaniolă (sec. XVI) și a Bourbonilor din Neapole (din 1736).

Participant la mișcările din 1820 și 1848, orașul a fost eliberat de către Garibaldi și a făcut parte (începând din 1860) din nou creatul stat italian.

Halkidiki este o zona peninsulara cu trei brate, situata în Nordul Greciei la o distanta de 90 km de Salonic, al doilea mare centru comercial al Greciei. Zona se bucura de un climat de tip mediteranean , cu veri insorite si uscate si cu ierni blande si ploioase, in perioada estivala temperaturile ajungand intre 22C si 28C.
Cele 3 brate ale peninsulei Halkidiki sunt:

Kassandra este cel mai vestic brat, fiind si cel mai aproape de Thessalonik; este cel mai popular si cel mai locuit. Este recunoscut pentru plajele sale de nisip si stancoase, prin padurile intinse. Aici sunt numeroase hoteluri, taverne, discoteci, baruri, facilitati pentru sporturi nautice motorizate si nemotorizate.

Sithonia este bratul din partea centrala. Este o imbinare de nou si vechi, de mare si pamant. Sunt numeroase hoteluri afla de-a lungul coastei, baruri, restaurante, posibilitati de petrecere a timpului liber.

Athos este cel de-al treilea brat, locuit in exclusivitate de calugari. Este acoperit de intinse terenuri de paduri de pin. Accesul este permis doar barbatilor.

Portugalia (în portugheză Portugal, AFI: [puɾtuˈɣaɫ]), sau Republica Portugheză (portugheză República Portuguesa) este o țară situată în extrema sud-vestică a Europei, din Peninsula Iberică, învecinându-se cu Oceanul Atlantic la vest și la sud, și cu Spania la nord și la est. Teritoriul portughez include două grupuri de insule ale Atlanticului: Insulele Azore și Madeira. Acestea sunt regiuni autonome ale Portugaliei. Țara și-a căpătat numele de la orașul Porto, al doilea ca mărime din țară, ai cărui nume latin era Portus Cale.^[6]

Împărțirea naturală a Peninsulei Iberice nu este de la vest spre est, ci de la sud spre nord, separând cultura și climatul atlantic de cel mediteranean. Totuși, Portugalia cu granițele aproape stabilite în secolul al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi națiuni din Europa. A descoperit și a pierdut un imperiu, și-a abandonat și și-a recâștigat autonomia, iar de la revoluția din 1974, care a pus capăt perioadelor dictatoriale, și-a format noi legături cu fostele sale posesiuni. Triburile iberice ale lusitanilor care populau teritoriul Portugaliei în antichitate a fost supuse de romani în secolele I - II î. Hr. Lusitania, provincie a Imperiului Roman, este cucerită în secolul al X-lea d. Hr. de triburile germanice ale suevilor, în secolul al XI-lea de către vizigoți, intrând apoi, în anii 711 - 718, în stăpânirea arabilor. Din secolul al X-lea, tinuturile cuprinse între râurile Minho și Douro sunt desemnate cu numele de Terra Portucallis, de la numele roman Portus Calle, al orașului Porto. În timpul Reconquistei (secolele IX - XIII), pe teritoriul eliberat de sub dominația arabă ia ființă, în 1095, comitatul Portugaliei, vasal Regatului León, iar în 1139 Regatul Portughez. În 1147 este recucerită Lisabona (care va înlocui Coimbra ca reședință regală), în 1249, provincia sudică Algarve, ultima aflată sunt stăpânire arabă. La încheierea Reconquistei sunt trasate hotarele cu Spania vecină (1267), Portugalia fiind primul stat european care-și fixează definitiv frontierele, rămase neschimbate până astăzi. În 1415 începe cucerirea primelor așezări de pe coasta nord-africană (Ceuta), apoi expansiunea pe litoralul Africii Occidentale (călătoriile lui Henric Navigatorul); Bartolomeu Diaz atinge Capul Bunei Speranțe, Vasco da Gama descoperă drumul maritim spre India, iar Pedro Álvares Cabral debarcă în 1500 pe litoralul Braziliei. În secolul al XV-lea și la începutul secolului al XVI-lea, Portugalia devine o mare putere maritimă, punând bazele unui vast imperiu colonial: (ins. Capului Verde, Angola, Mozambic, Arabia de Sud, coasta occidentală a Indiei, peninsula Malacca, Ceylon, Brazilia), apogeul expasiunii teritoriului și al înfloririi economice și culturale fiind atins în timpul domniei regelui Manuel I (1495 - 1521). La jumătatea secolului al XVI-lea, Portugalia pierde statutul de mare putere maritimă, cea mai mare parte a imperiului său colonial fiind cucerită, în secolele XVII-XVIII, de Olanda și Anglia. Între 1580 și 1640, Portugalia este anexată de către Spania. Lentul și inexorabilul declin nu poate fi oprit nici de reformele în spiritul absolutismului luminat din timpul regelui José I de Bragança (1750 - 1777), nici de introducerea monarhiei constituționale în (1822). În 1822, Brazilia, cea mai importantă colonie a Portugaliei, își proclamă independența. Secolul al XIX-lea este marcat de antagonismul dintre liberali (republicani) și conservatori (regaliști), care răbufnește în frecvente războaie civile. La 5 octombrie 1910 monarhia este abolită, iar Portugalia se proclamă republică. Lovitura de stat militară din 28 mai 1926, inițiată de generalul Carmona, deschide calea dictaturii lui António de Oliveira Salazar (ministru de finanțe din 1928), apoi prim-ministru (1932 - 1968), care impune în 1933 o constituție de tip fascisto-corporatist. În 1949 Portugalia devine membru fondator al NATO. La 25 aprilie 1974 o insurecție militară (Revoluția Garoafelor Roșii), inițiată de forțele armate obosite de războaiele coloniale, îi înlătură pe succesorii lui Salazar (președintele Américo Tomás și prim-ministrul Marcelo Caetano) și deschide calea restaurării democrației. Se prăbușește astfel, fără vărsare de sânge, ultimul și cel mai vechi regim dictatorial al Europei occidentale. Dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare și suveranitate este recunoscut oficial la 19 iulie 1974, în anul următor dobândindu-și independența Guineea-Bissau, insulele Capului Verde, São Tomé și Príncipe, Mozambic și Angola. O relativă instabilitate politică, tensiuni și tentative de puciuri militare de stânga și dreapta, frecvente restructurări în lumea partidelor politice jalonează drumul Portugaliei spre o democrație pluralistă echilibrată. Portugalia devine în 1986 membru al Uniunii Europene. Reflex al progresului economic îl constituie organizarea la Lisabona, în 1998, a Expoziției Universale, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la descoperirea de către Vasco da Gama a drumului spre India.

Lisabona