Circuite cu avion

Egipt (în arabă جمهورية مصر العربية) (Ǧumhūriyyat Miṣr al-ʿArabiyyah) este o țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo. Are o întindere de aproximativ 1,000,000 km2, fiind pe poziția a 30-a ca intindere și o populație de 80,300,000 de oameni, densitatea fiind de 82.3/km2 de persoane (a 120-a).

Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol și de cele peste cinci milioane de egipteni care lucrează în străinătate,^[8][9] preponderent în Arabia Saudită, Golful Persic și Europa. O sursă importantă de venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod permanent după încheierea păcii între Egipt și Israel. Activitatea principală a populației este agricultura. Prima sursă de venituri a țării este turismul (așa-numita "pensie a lui Ramses"), care aduce opt miliarde de dolari anual. De aceea, autoritățile duc campanii susținute pentru a explica populației importanța turismului și, astfel, a descuraja terorismul islamic, care a afectat în ultimii ani această activitate economică vitală. O altă sursă de venituri este așa-numita "pensie a lui Ferdinand", adică banii obținuți pentru permisiunea de trecere a vaselor comerciale prin Canalul Suez (francezul Ferdinand de Lesseps este cel care a construit canalul) - aproximatic două miliarde de dolari anual. Și încă o sursă importantă de venituri este și așa-numita "pensie a lui David", referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite îl acordă anual țării, ca urmare a încheierii păcii la Camp David în 1978 - alte două miliarde de dolari anual, deși ajutorul american depășește cel mai adesea această cifră.

Construirea barajului de la Aswan, în 1971, și a lacului Nasser, rezultat în urma acestuia, au alterat poziția Nilului în agricultura și ecologia Egiptului. O populație în continuă creștere (cea mai mare din lumea arabă), teren arabil limitat și dependența de Nil determină suprataxarea resurselor și stres social.

Guvernul a încercat să pregătească economia pentru noul mileniu prin reforme economice și investiții masive în comunicații și infrastructură, finanțate cu fonduri americane. Egiptul este cel de-al doilea beneficiar al unor astfel de fonduri din partea Statelor Unite, după Israel. ^{[necesită citare]} Condițiile economice încep să se îmbunătățească considerabil după o perioadă de stagnare, datorită adoptării, de către guvern, a unor politici liberale, cât și datorită veniturilor din ce în ce mai ridicate din turism și a bursei de valori.

Republica Malta este o țară insulară din Europa de Sud, aceasta fiind un arhipelag în centrul Mării Mediterane, la 93 de km sud de Sicilia, Italia și la 288 de km nord de Tunisia.

Arhipelagul Malta se compune din insulele Malta, Gozo, Comino și Cominitto (nelocuită). Aceste insule, amplasate strategic, au fost cucerite și stăpânite de diferite puteri de-a lungul secolelor.^[2]

Statul Malta are o suprafață de 316 km² fiind unul dintre cele mai mici și mai dens populate state din lume.^[3][4][5] Capitala de facto este Valletta, iar cel mai mare oraș este Birkirkara. Pe insula principală se găsesc multe orașe mici, ce formează o Zonă Urbană Extinsă cu o populație de 368.250 de locuitori (majoritatea populației din țară) potrivit Eurostat.^[6] Țara are două limbi oficiale: malteza (considerată a fi limba națională) și engleza

Malta este un stat cu o populatie de aproximativ 400.000 de locuitori, având drept capitală orașul La Valetta. Statul maltez cuprinde șase insule: Malta (ca. 246 km²), Gozo (ca. 67 km²), Comino (ca. 3 km²), insula Filfla (care înseamnă "boabă de piper"), cele două insule gemene St.Paul. Insula principală, Malta, este formată din cinci districte, Gozo și Comino constituindu-se împreună într-un al șaselea. Cea de-a patra insulă ca mărime, nelocuită, a fost bază militară britanică, bază pe care aceștia au dinamitat-o la părăsirea ei: Filfla (0,06 km²).

Împărțire administrativă

Diviziunile administrative ale Maltei

Republica Malta este divizată în 7 regiuni:

• Gozo
• North
• North-East
• East
• West
• Central
• South

Tunisia (în limba arabă تونس, Tūnis), oficial Republica Tunisiană (الجمهورية التونسية) este o țară situată în nordul Africii, este cea mai mică țară situată aproape de Munții Atlas. Se învecinează cu Algeria în vest și Libia în est. Numele țării provine de la numele capitalei Tunis. Este țara situată în zona cea mai estică a Maghrebului. Insula cea mai mare este Djerba(514 km²).

Tunisia este țara cea mai nordică a Africii situată între deșertul Sahara și Marea Mediterană, la 140 km de Sicilia. Este la jumătatea distanței dintre Oceanul Atlantic și valea Nilului. Coodonatele geografice ale țării sunt între 37° 20’ și 30° 10’ latitudine nordică și 7° 30’ si 12° longitudine estică. Lățimea maximă (nord-sud) 780 km, este între între Cap Blanc și punctul de frontieră Bordj el Khadra iar pe direcția est-vest 380 km între insula Djerba și Nefta. Se învecinează cu Algeria la vest și cu Libia la sud-est. La nord și est are deschidere la Marea Mediterană, lungimea coastei fiind de 1.148 km.

Podiș lângă Metlaoui în Tunisia centrală

Nord-vestul țării este mărginit de Tell-Munții Atlas. Paralel cu țărmul mării până la golful Bizerte se află lanțul munților Kroumirie cu 700–800 m înălțime, continuat cu dealurile Mogod cu o înălțime de 300–400 m care se termină cu Cap Blanc, un țărm stâncos la mare. Valea fluviului Medjerda este o regiune agrară roditoare. Munții mai înalți din țară sunt aliniați pe direcția nord-est -Cap Bon, spre sud-vest unde se aflǎ muntele cel mai înalt (Djebel Chambi, 1.544 m) cu o lungime de 220 km de-a lungul coastei Mării Mediterane, între Hammamet și Skhira, Sousse și Sfax. Acest munte este înconjurat de Sahel (șes) roditor (optim culturii de măslini) răcorit de vântul mediteranean.

În sudul munților se află o zonă de depresiune asemănătoare stepei (Chott el Djerid cu lacuri sărate), această regiune fiind urmată în sud de Sahara. La granița cu Libia, spre vest, este șesul Djeffara limitat de Dahar un platou calcaros (600 m altitudine) care se continuă spre mare cu un ștrand nisipos.

Vezi și:

Maroc (arabă المغرب, al-Maġrib; berberă: Amerruk / Murakuc), oficial Regatul Moroc^[6] (المملكة المغربية, al-Mamlakah al-Maġribiyya) este o țară localizată în Africa de Nord. Are o populație de aproape 33 de milioane de locuitori și o suprafață de 710,850 km² incluzând disputata Sahara de Vest, care este în principal sub administrație marocană. Marocul are o coasta la Oceanul Atlantic care ajunge dincolo de Strâmtoarea Gibraltar în Marea Mediterană. Are graniță cu Spania la nord (o graniță maritimă prin Strâmtoare și frontierele terestre cu trei mici enclave controlate de spanioli: Ceuta, Melilla și Peñón de Vélez de la Gomera), Algeria la est și Mauritania la sud.^[7]

Maroc este o monarhie constituțională de jure cu un parlament ales. Regele Marocului deține puteri vaste executive, inclusiv poate dizolva parlamentul când dorește. Puterea executivă este exercitată de către guvern și de rege, de asemenea. Puterea legislativă este învestită atât guvernului cât și celor două Camere ale Parlamentului, Adunarea Reprezentanților și Adunarea Consilierilor. Regele de asemenea poate emite decrete numite dahir, care au puterea unei legi. Alegerile parlamentare au avut loc în Maroc, la 7 septembrie 2007, și au fost considerate de unii observatori neutri ca fiind libere și corecte; deși prezența la vot a fost estimată la 37%, cea mai mică din ultimele decenii. Capitala politică este Rabat, iar cel mai mare oraș este Casablanca; alte mari orașe sunt: Marrakech, Tetouan, Tanger, Salé, Fes, Agadir, Meknes și Oujda.

Istoria țării se întinde cunoscut civilizației umane peste 8000 de ani, și a fost fondată de berberi care sunt locuitori originali. Cel mai binecunoscut stat independent marocan a fost Regatul Berber de Mauretania condus de regele Bocchus I. Acest Regat Berber de Mauretania (acum nordul Marocului) datează cel puțin de la 110 î.Hr.^[8]

Arabii umayyazi au cucerit această regiune în secolul VII, aducând limba lor, sistemul lor de guvernare și islamul, la care mulți dintre berberi încet s-au convertit, mai ales după ce arabii s-au retras. În era islamică primul stat marocan musulman, independent de Imperiul Arab, a fost Regatul Nekor, un emirat în zona Rif. A fost fondat de un imigrant din Yemen Salih I ibn Mansur în anul 710.Relieful predominant muntos este reprezentat de Munții Atlas și Antiatlas. La sud se află o porțiune restrânsă de deșert, iar pe litoralul vestic se află câmpii litorale, precum și un întins platou care atinge 1300 m altitudine. În nord se desfășoară Munții Rif.

Brazilia (portugheză Brasil), oficial Republica Federativă a Braziliei ( República Federativa do Brasil), este o republică federativă formată din 27 de unități federative — Districtul Federal și 26 de state. Țara este împărțită administrativ în 5.564 de municipii^[4]. În 2008 avea o populație de 189.612.814 de locuitori^[5] și o suprafață de 8.511.965 km²^[6], ocupând 47% din teritoriul continentului sud-american^[4]. Comparată cu celelalte țări ale lumii, Brazilia ocupă locul al cincilea după numărul populației^[7] și aceeași poziție după suprafață^[8]. Fiind a noua putere economică din lume și cea mai mare din America Latină^[9], Brazilia are astăzi o influență internațională mare, atât la nivel regional cât și la nivel global^[10]. De asemenea, aproximativ 15-20% din biodiversitatea mondială se concentrează aici^[4], exemple ale acestei bogății fiind Pădurea Amazoniană, Pantanal și Cerrado.

Brazilia se învecinează cu Venezuela, Guyana, Surinam și Guyana Franceză la nord, cu statul columbian la nord-vest, cu Peru și Bolivia la vest, cu Paraguay și Argentina la sud-vest și cu Uruguay la sud. Dintre țările Americii de Sud, doar Chile și Ecuador nu au frontieră comună cu această țară. La nord-est, est și sud-est, Brazilia are ieșire la Oceanul Atlantic. De asemenea, în larg, departe de coastă, țara posedă și câteva arhipelaguri, cum ar fi Fernando de Noronha.

Din cauza efectelor cumulate a mai multor factori, cum ar fi relieful, întinderea teritorială și mai ales dinamica maselor de aer, clima Braziliei este extrem de diversificată. Vânturile influențează atât temperaturile cât și pluviozitatea, provocând diferențe climatice la nivel regional. Interferențele maselor de aer au loc cel mai frecvent între masa ecuatorială (continentală și oceanică), cea tropicală (continentală și oceanică) și cea polară oceanică.

Clima Braziliei este foarte umedă, având caracteristici diverse, spre exemplu este foarte umed-călduroasă ecuatorială în ținuturile septentrionale, foarte umed-subtropicală în regiunea sudică și São Paulo sau foarte umed-călduroasă tropicală într-o fâșie îngustă a litoralului, între orașele Rio de Janeiro și São Paulo. Clima umedă se întâlnește și în alte regiuni ale țării: umed-călduroasă ecuatorială dominantă în Acre, Rondônia și Roraima și cu influențe asupra vremii în Mato Grosso, Amazonas, Pará și Amapá și tropicală prezentă în São Paulo și Mato Grosso do Sul. Diferite varietăți ale climei umede influențează și alte părți ale Braziliei. Clima aridă și semi-aridă este limitată la regiunea Nord-Est.

Deși clima braziliană este foarte variată, ea rămâne relativ stabilă, iar catastrofele meteorologice au loc cu o frecvență relativ redusă. Totuși, marele ciclon Catarina a cauzat în anul 2004 pierderi semnificative în regiuni din Rio Grande do Sul și Santa Catarina.

Cea mai înaltă temperatură înregistrată în Brazilia a fost de 44,7 °C în Bom Jesus, în Piauí, la data de 21 noiembrie 2005^[59]. La extrema cealaltă, cea mai scăzută temperatură a fost de –17,8 °C în Urubici, Santa Catarina, înregistrată la data de 29 iunie 1996^[60].

Ape

Cascadele de pe Iguazú situate la frontiera dintre Brazilia și Argentina.

Brazilia dispune de cea mai întinsă rețea hidrografică a lumii. Principale fluvii care formează cele mai importante bazine sunt Amazon, São Francisco, Paraná, Uruguay și Paraguay. Amazonul este cel mai lung fluviu din lume (după Nil), traversând Brazilia de la vest la est prin Pădurea Amazoniană^[61]. Bazinul său este cel mai întins^[62], peste 60% din acesta desfășurându-se pe teritoriul acestei țări^[63], cuprinzând fluviul propriu-zis și alte aproximativ 1.100 de râuri^[62]. Amazonul în sine se formează pe teritoriul Braziliei la confluența râului Negro cu râul Solimões^[64].

Sri Lanka, este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian. Are coaste la Golful Bengal, în est, Oceanul Indian în sud și vest și Strâmtoarea Palk în nord-est, care o separă de India. Capitala Sri Lankăi este Colombo.

Insula Ceylon (fostul nume al statului Sri Lanka) este a noua insulă ca marime din lume, situată în Oceanul Indian, despărțită de India prin strâmtoarea Palk (50 km) și superficiul insular Podul lui Adam. Din punct de vedere geologic, insula este o prelungire a continentului, și mai exact a Platoului Deccan.
Țara măsoară 400 de kilometri de la nord la sud și 200 km de la vest la est. Ea este împărțită în trei regiuni: câmpiile fertile și dens populate de pe coastă, masivul muntos din interiorul țării și zona aridă cu roci calcaroase din nord.
Cadrul natural este dat de un relief de podișuri vechi dominat de inselberguri tipice în nord și est și prezentând câteva depresiuni mai mari bine populate (Kandy, Ratnapura). Cotele cele mai mari se întâlnesc în partea central sudică (Padurutalagala, 2524 m, altitudinea maximă din țară, Sri Pada, Vârful lui Adam, 2243 m).
Câmpiile au o poziție periferică, însoțind țărmul (1 340 km) care , la rândul său, este marcat de lagune și plaje.

Clima este tropicală cu manifestări ale musonilor de nord est (în peroada decembrie - martie) și de sud vest (iunie - octombrie) cu precipitații bogate în sud vest și în regiunea înaltă (2400 - 4000 mm/an) și mai reduse în nord unde sezonul uscat durează până la 7 luni. Ciclonii care se abat destul de frecvent asupra Sri Lankăi provoacă pagube, inclusiv pierderi de vieți omenești. Valul seismic (tsunami) produs de cutremurul din nordul insulei Sumatera la 26 decembrie 2004 a provocat moartea a 31000 persoane din estul țării și mari pagube materiale.
Râurile sunt scurte (Mahaweli Ganga cel mai lung are 331 km) și prezintă un potențial energetic

Argentina este o republică federală din America de Sud. Se învecinează la nord cu Bolivia și Paraguay; la est cu Brazilia, Uruguay și Oceanul Atlantic; la sud cu Oceanul Atlantic și Chile; la vest cu Chile.

Țara ocupă cea mai mare parte în sudul Americii de Sud și are forma unui triunghi cu baza la nord și vârful la Punta Dungeness, extremitatea sudică a continentului. Lungimea teritoriului, de la nord la sud, este de aproximativ 3330 km iar lățimea maximă este de aproximativ 1384 km. Argentina include și Țara de Foc, care cuprinde jumătatea estică a Insulei Mari a Țării de Foc și numeroase insule vecine (ca de exemplu Isla de los Estados. Suprafața țării este de 2.780.400 km²; este ca mărime a doua țară sud-americană (după Brazilia) și a opta țară din lume. Împreună cu Insulele Malvine și celelalte insule din sudul Atlanticului are o suprafață totală de 2.808.602.400 km². Coastele argentiniene au o lungime de 4990 km. Capitala este la Buenos Aires, cel mai mare oraș argentinian.

În emisfera sudică, anotimpurile sunt inversate, dar clima variază în funcție de latitudine și altitudine.

Clima este de tip temperat în cea mai mare parte a țării, exceptând o zonă mică în partea de nord unde este de tip tropical și în Gran Chaco unde este de tip subtropical. În zonele muntoase temperaturile sunt mai scăzute.

Precipitațiile variaza in functie de regiune,in nord ploile sunt abundente în timp ce în sud climatul este arid.

Astfel, în zona pampusului și Buenos Aires clima este moderată spre caldă și umedă tot timpul anului. Provinciile Mesopotamiei sunt călduroase vara, moderate iarna și umede tot anul. Cea mai mare parte din nord-vestul Argentinei are veri calde și umede și ierni blânde și uscate, excepție făcând altitudinile ridicate, unde nopțile sunt mereu reci și deseori chiar geroase. Patagonia Argentiniană are verile blânde în jumătatea nordică și răcoroase în cea sudică, fiind friguroasă iarna.

Guatemala, oficial Republica Guatemala (Spaniolă: República de Guatemala, IPA: [re'puβlika ðe ɰwate'mala]), este o țară din America Centrală, în partea de sud a Americii de Nord, ce se învecinează cu Mexic la nord-vest, Oceanul Pacific la sud-vest, Belize și Marea Caraibelor la nord-est și cu Honduras și El Salvador la sud-est.

Până în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 3 obiective din această țară.

Portugalia (în portugheză Portugal, AFI: [puɾtuˈɣaɫ]), sau Republica Portugheză (portugheză República Portuguesa) este o țară situată în extrema sud-vestică a Europei, din Peninsula Iberică, învecinându-se cu Oceanul Atlantic la vest și la sud, și cu Spania la nord și la est. Teritoriul portughez include două grupuri de insule ale Atlanticului: Insulele Azore și Madeira. Acestea sunt regiuni autonome ale Portugaliei. Țara și-a căpătat numele de la orașul Porto, al doilea ca mărime din țară, ai cărui nume latin era Portus Cale.^{[6Portugalia continentală este împărțită în două de râul ei principal, Tagus (Tejo). Alte râuri importante sunt: Douro, Minho și Guadiana. Ca și râul Tagus, toate izvorăsc din Spania. În nord, relieful este format din munți. Cel mai înalt punct al Portugaliei se află în partea insulară: Mount Pico (2.351 m), înAzore. În sud, spre Algarve, relieful este format mai ales din câmpii, și clima de aici este ceva mai călduroasă și mai uscată decât în nordul răcoros și ploios.}

Clima Portugaliei este caracterizată în principal de un climat mediteranean și un sezon distinct în timpul iernii cand Portugalia prezintă un model de temperatură similar cu orașele spaniole de coastă. Procesul de încălzire are loc în lunile de primăvară, pe timp de zi temperaturile maxime ajungând până la 22° C (72° F) până în luna mai.Economia Portugaliei a devenit o economie diversificată și în continuă creștere, bazată pe servicii, de la aderarea la Uniunea Europeană, în 1986. În ultima decadă, guverne succesive au privatizat multe firme controlate de stat și au liberalizat zone cheie ale economiei, incluzând sectoarele financiar și telecomunicații. Țara a întrunit criteriile pentru Uniunea Monetară Europeană (EMU) în 1998 și a început să folosească noua sa monedă, euro, pe 1 ianuarie 2002, împreună cu alte 11 state membre ale U.E.

Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España) sau Spania (spaniolă España) este o țară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. Este constituită în statul social și democratic de drept, al cărui formă de guvernământ este monarhia parlamentară. Are capitala în Madrid. În nord-est se învecinează cu Franța și Andorra, de-a lungul Munților Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia și Gibraltar, având de asemenea două arhipelaguri, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) și celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii (care includ orașele autonome Ceuta și Melilla), precum și enclava Llivia din Pirinei. Spania are o suprafață de 504.645 km², fiind a patra țară a continentului după mărime, precedată de Rusia, Ucraina și Franța. Cu o altitudine medie de 650 de metri deasupra nivelului mării, este a doua cea mai muntoasă țară a Europei după Elveția. Conform recensământului din 2007, populația sa este de 45.200.737 de locuitori.

După sfârșitul regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie, apoi o monarhie constituțională în 1978, când o nouă constituție a fost adoptată.

Numele „Spania” este derivat din „Hispania”, numele în latină cu care romanii se refereau la toată peninsula, și pe care l-au preluat din grecul „Hispanía” (accent pe „i”, ca și în cazul „României”), utilizat de către Artemidor din Efes (sec.I î.Hr.), autorul celei mai vechi hărți a Occidentului, în care descrie amănunțit Hispania romană.

Originea termenului „Hispania” este atribuit fenicienilor, prima civilizație non-iberică, care a ajuns în peninsulă pentru a-și extinde comerțul și care a fondat, între altele, orașul activ cel mai vechi din Occident. În limba lor punică l-au numit Isephanim, „Coastă de iepuri”. Iepurii se găseau și încă se găsesc în abundență în Andaluzia, iar unele monede bătute în epoca lui Hadrian reprezentau personificarea Hispaniei ca o doamnă așezată, cu un iepure la picioarele ei.

Uruguay (numele oficial în spaniolă: República Oriental del Uruguay; API: /re'puβlika oɾjen'tal del uɾu'ɰwaj/, Republica Orientală a Uruguayului)^[1][6] este o țară localizată în partea sud-estică a continentului sudamerican. Are o populație de 3,5 milioane,^[3] din care 1,8 milioane trăiesc în capitala Montevideo și în aria sa metropolitană.

La nord este mărginită de Brazilia și de Argentina, pe malul ambelor râuri Uruguay și Rio de la Plata. La sud-est e mărginită de Oceanul Atlantic. Ca dimensiuni este a doua țară dintre cele mai mici din America de Sud, fiind mai mare doar decât Suriname.

Montevideo a fost fondat de spanioli în sec. 18, ca o fortificație militară. Uruguay și-a câștigat independența în 1828 ca urmare a luptelor între trei puteri, Spania, Argentina, Brazilia. Sistemul politic este o democrație constituțională, unde președintele ales are rolurile de șef al executivului și cel de șef al statului.

În conformitate cu Transparency International Uruguay este a doua în lista celor mai puțin corupte țări ale Americii Latine, după Chile.^[7] Politica și condițiile de muncă sunt printre cele mai libere de pe continent.

Populația este în proporție de până la 95% descendenți europeni. Mai puțin de 2/3 din populație se declară Romano-Catolici.

Fiind al doilea dintre cele mai mici state sudamericane, Uruguay se întinde pe o suprafață de 176.215 km²; este mărginit la nord-est de Brazilia, iar la vest și sud-vest de Argentina. În sud are ieșire la oceanul Atlantic. Capitala și cel mai important port al țării situat pe coasta Atlanticului este Montevideo.

Relieful e dominat de o zona deluroasă (cuchillas) cu pământuri fertile în văi și zone costale. O densă rețea hidrografică acoperă țara, distingându-se patru corpuri acvatice mai importante: Río de la Plata, râul Uruguay, Laguna Merin și Río Negro. Cel mai importat fluviu al țării e considerat Rio Negro („râul Negru”). De-a lungul coastei Atlanticului sunt câteva lagune.

Cel mai înalt punct al țării este Cerro Catedral (513,66 m), situat în sistemul montan Sierra de Carapé. La sud-vest Río de la Plata, estuarul râului Uruguay, formează hotarul de vest al țării.

Clima

Clima în Uruguay este temperată, veri călduroase și ierni reci. Relieful relativ neted, neavând lanțuri muntoase, e subiect al schimbărilor rapide ale vremii. Periodic e influențat de masele de aer polar în iarnă, și în vară de mase de aer tropical venit din Brazilia.

Cea mai rece lună e iunie, ianuarie fiind cea mai călduroasă. Căderile de precipitații sunt distribuite relativ egal de-a lungul anului, cu o tendință ceva mai abundentă în toamnă. Furtunile sunt fenomene atmosferice destul de frecvente, în Uruguay, pe timpul verii. Deși ninsoarea e un fenomen rar întâlnit, totuși în anii 1913, 1918, 1930, 1962, 1963, 1975, 1980, 1989, 1991, 1992, și 2007 a nins. Una dintre cele mai reci ierni a fost cea din 2007: temperatura medie în iulie fiind de 7,6 °C (Montevideo-Carrasco airport).

Extremele naționale în temperatură, înregistrate la nivelul mării, au fost la Paysandú 44.0 °C (01-20-1943) și Melo -11.0 °C (06-14-1967).

Republica Cuba este o țară insulară în nordul Americii centrale, situat pe cea mai mare insulă din Antile, care se află la confluența Mării Caraibelor, al Golfului Mexic și Oceanului Atlantic. La nord se află SUA și Bahamas, la vest Mexic, la sud Insulele Cayman și Jamaica, iar la sud-est Haiti.

Insula alungită Cuba este cea mai mare insulă din Caraibe și este mărginită la nord de Strâmtoarea Florida și de Oceanul Atlantic de Nord, la nord-vest de Golful Mexic, la vest de Canalul Yucatan, la sud de Marea Caraibelor iar la est de Strâmtoarea Windward. Cuba ocupă întreaga insulă și alte insulițe învecinate (în total mai mult de 4000), precum Isla de la Juventud, cunoscută și sub numele de Insula Pinilor. Excepție face Golful Guantanamo, o bază navală care a fost închiriată de Statele Unite încă din 1903. Insula principală La Isla grande este a 15-a după mărime din lume cu o lungime de circa 1250 km și o lățime de la 35 la 145 km.

Relieful insulei e variat: câmpii întinse până la cele ușor vălurite, dealuri abrupte și munți în principal în partea de nord. Cel mai înalt vârf este Pico Real del Turquino (1.974 m). Clima este tropicală îmblânzită de vânturi regulate. Este un sezon uscat din noiembrie până în aprilie și unul ploios din mai până în octombrie.

Havana este cel mai mare oraș al țării și capitala. Alte orașe importante sunt: Santiago de Cuba și Camagüey. Printre cele mai cunoscute orașe mici se numără Baracoa (prima așezare spaniolă din Cuba), Trinidad și Bayamo.

aldive sau Insulele Maldive, oficial Republica Maldive, este o țară insulară format dintr-un grup de atoli din Oceanul Indian, situat la sud-vest de India în Marea Laccadivelor din Oceanul Indian. Cei 26 de atoli ai arhipelagului formează un teritoriu ce conține 1.192 de insule din care 250 sunt locuite.

Din secolul al III-lea budismul a fost religia principală a locuitorilor, până în 1153 când în arhipelag a fost introdus islamul. În 1558 arhipelagul intră sub influența Imperiului Portughez și apoi al celui Olandez din 1654. În 1887 devine un protectorat britanic. În 1965, arhipelagul devine independent iar din 1968 forma de organizare statală este republica.

Maldivele sunt cel mai mic stat asiatic, atât din punct de vedere al populației cât și al suprafeței. Este de asemenea statul cu cea mai mică altitudine maximă din lume.

Mexic (México în spaniolă) este o țară situată în America de Nord, mărginită de Statele Unite ale Americii la nord și Belize și Guatemala la sud. Este cea mai sudică țară din America Latină și cea mai populată țară vorbitoare de spaniolă din lume. Întrucât Mexic este de fapt o republică federală, numele oficial complet este Statele Unite Mexicane (Estados Unidos Mexicanos). Țara este frecvent numită Republica Mexicană (República Mexicana) deși acesta nu este titlul recunoscut oficial.

Mexicul are a XIV-a cea mai mare economie din lume, cu un PIB de peste un trilion(1000 de miliarde) de dolari SUA. Este clasificată ca și economie cu venit mediu-ridicat, având al patrulea cel mai mare PIB pe cap de locuitor din America Latină. De la criza economică din 1994-1995, țara a trecut printr-o revenire economică seminificativă, cu o rată de creștere economică de 3-5% care a dus la scăderi în rata de sărăcie, de la 24,2% în 2000 la 17,6% în 2004. Rata sărăciei în mediul rural a fost de 42% in 2000 , redusă de la nivelul de 27,9% in 2004.

În ultimii ani, Mexicul a devenit o economie din ce în ce mai "privatizată", cu companiile de stat având un rol mai restrâns în activitatea economică. Economia mixtă este bazată pe industrie și servicii, deși există un sector agricol puternic. De asemenea, republica este al patrulea cel mai mare producător de țiței din lume.

Datorită înțelegerii NAFTA, comerțul cu Canada și SUA s-a triplat din 1994. Din anii 1990, Mexicul s-a angajat în comerț din ce în ce mai liber, introducând agremente de comerț liber cu peste 40 de țări, inclusiv țările Uniunii Europene și Japonia. Guvernul este în discuții cu blocul Mercosur pentru aranjamente de comerț liber.

Deși economia mexicană s-a modernizat semnificativ în ultimul deceniu, încă mai există diverse probleme structurale. Problemele țării includ salarii mici, o distribuție neuniformă a veniturilor (20% din populație câștigă 55% din venitul național) și oportunități reduse pentru statele din sud, care au o populație amerindiană numeroasă. Inegalitățile geografice sunt de asemenea o problemă principală: părți ale districtului federal au un nivel de trai similar cu cel al Italiei. Corupția și evaziunea rămân probleme cronice. Di tu matu.

Patrimoniu mondial UNESCO

Până în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 31 obiective din această țară.

Statul Israel (ebraică : מדינת ישראל, Medinat Israel; arabă دولة اسرائيل, Dawlat Isrā'īl) este o republică parlamentară localizată în Orientul Mijlociu, de-a lungul malului de est al Mării Mediterane. Se învecinează cu Libanul, în nord, Siria în nord-est, Iordania și Cisiordania, în est, Egipt și Fâșia Gaza, la sud-vest, și conține caracteristici din punct de vedere geografic diverse în suprafața sa relativ mică. Are capitala în orașul Ierusalim ^[8][9] Israelul este definit în „Declarația de Independență” și în legile lui de bază ca un stat evreiesc și democratic și este singurul stat din lume unde evreii sunt majoritari^[10]

În urma adoptării planului de împărțire a Palestinei din 1947 al Organizației Națiunilor Unite, pe data de 14 mai 1948, odată cu expirarea Mandatului britanic pentru Palestina, David Ben-Gurion, președintele Organizației Sioniste și al Agenției Evreiești pentru Palestina, a proclamat independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în decizia ONU^[11][12]. Liga Arabă și organizațiile palestiniene au respins atât decizia ONU de împărțire, cât și proclamarea unilaterală a independenței Israelului. Șase state arabe, au declanșat cu Războiul arabo-israelian din 1948 interminabilul Conflict arabo-israelian care avea ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare”^[13]. Ca urmare a rezultatelor războiului arabo-israelian din 1948-1949 teritoriul care ar fi trebuit, după hotărârea ONU (neacceptată de partea arabă), să revină unui stat arab palestinian, a fost, în cele din urma împărțit între Israel și două state arabe beligerante, Transiordania și Egiptul. În urma acordurilor de armistițiu încheiate in urma Războiului de Șase Zile din iunie 1967, porțiuni din teritoriile ocupate în acest conflict de către Israel - Ierusalimul de Est inclusiv Orașul vechi, Cisiordania, Peninsula Sinai, Fâșia Gaza și Înălțimile Golan, - au intrat in controlul Israelului. Peninsula Sinai a fost retrocedată Egiptului în urma unui tratat de pace, dar celelalte granițe încă nu au fost definite. Multe state consideră linia de încetare a focului din 1949 (armistițiul din 1949), așa numita „Linie verde”, ca o graniță temporară a Israelului, iar teritoriile ocupate de Israel în cursul războiului din iunie 1967, ca „teritoriile ocupate”^{[14][15][16][17][18]}

Populația din Israel - conform Biroului Central de Statistică israelian - care include toți cetățenii sau resortisanții, dar nu muncitorii străini, în interiorul Israelului în sine și în așezările israeliene din „teritoriile ocupate”, a fost estimată în iunie 2011 la 7.751.000 milioane de oameni,^[19] dintre care 5.818.200 sunt evrei.^[19][20][21] Cetățenii arabi, al doilea grup etnic ca mărime, include atât musulmani cât și creștini. Alte minorități sunt druzi, cerchezi și samariteni. La sfârșitul anului 2005, 93% din populația arabă din Ierusalimul de Est au căpătat statut de rezidență permanentă și 5% au avut cetățenie israeliană^[22]. În înălțimile Golan, druzii au dreptul să aleagă între cetățenia israeliană și cea siriană^[23].

Veti avea ocazia sa vizitati cele mai importante obiective turistice din diferite orase, posibilitatea de a vizita manastiri, teatre, muzee, parcuri, monumente de arta. O sansa unica de a intra in contact direct cu alte stiluri de viata, descoperirea principalelor obiceiuri locale.

Singapore, pronunțat în engleză /sɪŋəpɔr/, (oficial Republica Singapore) este un stat-oraș insular și cea mai mică țară din Asia de Sud-Est. Este situat în sudul Peninsulei Malay și a statului malaysian Johor, 137 km nord de la ecuator.

Numele Singapore a derivat din cuvintele limbii Malay, singa (leu) și pura (oraș), care la rândul lor provin din limba sanscrită सिंह siṃha și पुर pura.^[1] Folclorul atribuie aceste nume unui prinț din Sumatra secoulului al XIV-lea , numit Sang Nila Utama, care, s-a adăpostit pe insulă după o furtună, și care a redenunumit-o Orașul Leilor după ce a zărit aici un leu feroce.^[2]

Primele dovezi ale locuirii Singapore-ului sunt din secolul III-lea e.n. Insula era un adăpost a imperiului Srivijaya din Sumatra și purta numele Temasek (Orașul Mării). Temasek (Tumasek) a devenit rapid un important centru comercial, dar a decăzut spre sfârșitul secolului XIV. Mai sunt puține rămășite ale vechiului Temasek în Singapore, dar arheologii din Singapore au adus la suprafață dovezile civilizației și locuirii sale. Între secolul XVI și începutul secolului XIX, Singapore a făcut parte din Sultanatul Johor. În timpul războaielor Malaiezo-Portugheze din 1613, a fost spulberat de către trupele portugheze.^[3] Portughezii au deținut controlul în secolul XVI, olandezii în secolul XVII, dar în majoritatea timpului insula a fost ocupată în principal de pescari și ocazional de pirați.

Singapore este format din 63 insule, inclusiv Singapore-ul continental. Există două conectări făcute de om la Johor, Malaysia - Johor-Singapore Causeway în nord, precum și Tuas Second Link în vest. Insula Jurong, Pulau Tekong, Pulau Ubin și Sentosa sunt cea mai mari din multe insule mici din Singapore. Cel mai înalt punct natural din Singapore este Bukit Timah Hill, la 166 m.

La sud de Singapore, în jurul gurii de la Singapore River și ceea ce este acum la Downtown Core, era în trecut singura zonă urbană cu concentrație mare de locuitori, în timp ce restul terenului era fie vegetație sud-tropicală fie era utilizat pentru agricultură. Din anii 1960, guvernul a construit noi cartiere de oraș în împrejurimi, teritoriul devenind peisajului urban construit în întregime. Autoritatea de dezvoltare urbană a fost înființată la data de 1 aprilie 1974, fiind responsabilă cu planificarea urbană.

Grădina Botanică din Singapore, o grădină botanică de 67,3 ha din Singapore care include Grădina Națională a Orhideelor, ce conține o colecție de peste 3000 de specii de orhidee.

Singapore are în curs de desfășurare proiecte de îmbunătățiri funciare cu sol obținut din propriile dealuri, de pe fundul mării, și țările vecine. Ca rezultat, Singapore a crescut de la o suprafață 581,5 km², în anii 1960, la 704 km² în prezent, și poate crește cu încă 100 km² până în 2030. Uneori, proiectele de îmbunătățiri funciare implică unificarea unor dintre insulele mici, în scopul de a forma mai mare sau mai multe insule funcționale, exemplu fiind cazul Insulei Jurong.

Sub sistemul de clasificare climatic Köppen, Singapore are un climat tropical de Sud, fără a avea anotimpuri distincte. Clima sa se caracterizează prin presiune și temperatură uniformă, un nivel ridicat de umiditate, și precipitații abundente. Temperatura variază între 22 °C și 34 °C. În medie, umiditate relativă este de aproximativ 90 la sută dimineața și 60 la sută în a doua parte a zilei. În timpul ploilor grele prelungite, nivelul de umiditate relativă de multe ori atinge 100 de procente. Cea mai mică și mai înaltă temperatură înregistrate în istoria sa maritimă sunt 18,4 °C și 37,8 °C, respectiv. Cea mai mare viteza vântului înregistrată a fost 150 km/h la 26 mai 2007. Iunie și iulie sunt cele mai fierbinți luni, în timp ce noiembrie și decembrie alcătuiesc sezonul musonic. Din august până în octombrie, există adesea haze, uneori suficient de puternice încât să determine avertismente de sănătate publică, datorită incendiilor instantanee ce pot apărea în țările vecine, precum cele din Indonezia.

Singapore nu respectă ora de vară și nu schimbă vara fusul orar. Lungimea zilei este aproape constantă de-a lungul anului din cauza localizării țării foarte aproape de Ecuator.

Aproximativ 23 de procente din suprafața Singapore-ului constă în pădure și rezerve naturale. Procesul de urbanizare a desființat mai multe domenii de vegetație de pe insula principală din sud, singura zonă înverzită rămasă în această zonă fiind Bukit Timah Nature Reserve. O multitudine de parcuri sunt menținute cu intervenția omului, cum ar fi grădinile botanice din Singapore.

Australia (pronunțat în engleză /əˈstreɪljə/), oficial Commonwealth of Australia este o țară ce ocupă în întregime continentul cu același nume, insula Tasmania și alte insule mai mici. Este cea de-a șasea țară în lume după mărime, ocupând 7.617.930 km², și cea mai mare țară din Oceania și Australasia. Țările vecine sunt Indonezia, Timorul de Est și Papua Noua Guinee la nord; Insulele Solomon, Vanuatu și Noua Caledonie la nord-est; și Noua Zeelandă la sud-est. Pentru mai bine de 40.000 de ani^[4] cu mult înaintea primelor așezări Britanice, Australia era populată de Aborigeni australieni, care au aparținut unora sau mai multor din cele 250 de grupuri de limbi. După descoperirea acestor teritorii de către exploratorii din Țările de Jos din 1606, Marea Britanie pretindea la teritoriile de est a Australiei în 1770 și a început să colonizeze aceste teritorii prin deportările penale spre colonia Noul Wales de Sud începând cu 26 ianuarie 1788. Populația creștea în mod constant în următoarele decenii. Continentul fusese explorat iar alte cinci colonii ale Coroanei au fost stabilite.

Pe 1 ianuarie 1901 cele 6 colonii au format împreună o federație, constituind Commonwealth-ul Australian. De atunci, Australia menține un sistemului politic stabil, bazat pe democrație liberală ce funcționează ca o democrație federală parlamentară și monarhie constituțională. Federația cuprinde 6 state și mai multe teritorii. Populația țării este de 23 milioane de locuitori ce trăiesc mai mult în mediul urban și este concentrată mai ales în statele din est.

Fiind o țară foarte dezvoltată și una dintre cele mai bogate, Australia este cea de-a 12-a economie a lumii după mărime și este pe-al cincilea loc după venitul pe cap de locuitor. După cheltuielile din domeniul militar, Australia se află pe locul 13. Fiind pe-al doilea loc după indicele dezvoltării umane, Australia se ocupă primele locuri în lume după multe alte performanțe precum calitatea vieții, sănătate, educație, libertate economică și protecția drepturilor civile și a celor politice. Australia este țară-membră a G20, OECD, WTO, APEC, ONU, Comunității Națiunilor, ANZUS, Forumul insulelor din Pacific.

Tanzania, oficial Republica Unită a Tanzaniei, este o țară în estul Africii care este mărginită de Kenya și Uganda în nord, Ruanda, Burundi și Republica Democrată Congo în vest și Zambia, Malawi și Mozambic în sud. În partea de est este mărginită de Oceanul Indian. Denumirea țării provine de la combinația dintre Tanganika, care este teritoriul principal, și Zanzibar, țărmul arhipelagului. Cele două foste colonii britanice unite în 1964, au format Republica Unită Tanganika și a Zanzibarului, care în același an a fost redenumită Republica Unită a Tanzaniei. În 1996 oficialitățile guvernamentale au fost transferate din Dar es Salaam la Dodoma, care a devenit astfel capitala politică a țării. Însă, Dar es Salaamrămâne principalul centru comercial.

Având 945,087 km², Tanzania este a treizeci și una țară din lume ca întindere (următoarea după Egipt), fiind ca suprafață de 4 ori mai mare decât România . Tanzania este comparabilă ca mărime cu Nigeria. Relieful Tanzaniei este muntos în nord-est, acolo unde Muntele Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa, este situat. La nord și vest se găsesc Marile Lacuri și Lacul Victoria (cel mai mare lac din Africa) și Lacul Tanganyika (cel mai adânc lac din Africa, cunoscut pentru speciile unice de pește). Centrul Tanzaniei cuprinde un larg platou cu câmpii și teren arabil. Tanzania conține multe parcuri întinse și importante din punct de vedere ecologic, cu fauna sălbatică, incluzând faimosul Parc Național Ngorongoro Crater, Serengeti în nord, și Parcul Național Mikiumi și Selous Game Reserve în sud. Parcul Național Gombe, situat în vest este cunoscut ca locul unde Dr. Jane Goodall studiaza comportamentul cimpanzeilor.

Guvernul Tanzaniei găsește că departamentul de turism s-a angajat într-o campanie de promovare a cascadelor Kalambo din sud-estul Tanzaniei regiunea Rukwua ca una dintre principalele destinații ale Tanzaniei pentru numeroșii turiști. Cascadele Kalambo sunt pe locul doi ca înălțime în Africa și sunt localizate lângă Lacul Tanganyika.

Tanzania este situată la sud de ecuator, pe coasta Oceanului Indian. Marea zonă din interior este dominată de platouri extinse, situate la o altitudine medie de 1500 m, care coboară gradual spre coastă. Aceste platouri sunt tăiate de o falie uluitoare, vece de 18 milioane de ani - Valea Marelui Rift, de la Marea Roșie până în Mozambic.Uriașele forțe tectonice care au despicat scoarța Pământului sunt încă active. Zona faliei ajunge în Tanzania în sud, prin Lacul Nyasa, de unde se ramifică. Riftul Central-african continuă de-a lungul frontierei de vest a țării, în timp ce Riftul Est-african traversează centrul Tanzaniei.

În nordul Tanzaniei există imense cratere vulcanice, ca Ngorongoro, și vulcani stinși ca Muntele Meru, și „Acoperișul Africii”, Muntele Kilimanjaro. Marele platou Unjamwezi se întinde între Riftul Central-african și Riftul Est-african, la circa 1200 m deasupra nivelului mării.

Noua Zeelandă (Aotearoa în maori, New Zealand în engleză) este o țară insulară compusă din două insule mari și mai multe insule mici, situate în sud-vestul Oceanului Pacific. Printre națiunile Pacificului de Sud, Noua Zeelandă are cea mai mare și cea mai industrializată economie și este a doua după Papua Noua Guinee ca populație. Noua Zeelandă este notabilă pentru izolarea ei, fiind separată de Australia, la Nord-Vest, prin Marea Tasmaniei (cca. 2000 km distanță). Cei mai apropiați vecini sunt Noua Caledonie, Fiji și Tonga. Majoritatea populației este formată din descendenții europeni (Pakeha - în limbajul localnicilor), indigenii Māori fiind cea mai mare minoritate. Non-Māori polinezieni (samoanii) și populația asiatică constitue de asemenea minorități importante, în special în orașe.

Oficial, Elisabeta a II-a a Marii Britanii este Regina Noii Zeelande și este reprezentată în țară de Guvernatorul General al Noii Zeelande (funcție non-politică). Puterea politică este deținută de Primul Ministru care este conducătorul guvernului în Parlamentul Noii Zeelande, ales democratic. Monarhia Regatului Noii Zeelande include Insulele Cook și Niue, care sunt total auto-guvernate, Tokelau, care se transformă în forma auto-guvernată, și Colonia Ross pe care Noua Zeelandă o revendică în Antarctica.

Noua Zeelandă are o climă temperat-oceanică. Valorile istorice maxime și minime sunt 42.4 °C (108.3 °F) la Rangiora, Canterbury și −21.6 °C (−6.9 °F) la Ophir, Otago.^[1] Iarna este necesară încălzirea casei. Aceste temperaturi sunt extremele, în mod normal în timpul iernii temperatura nu coboară sub zero grade, decât noaptea, iar in timpul verii rar depășește 30 °C. Căderile de zăpadă sunt foarte rare iarna.

Flora și fauna

Flora neozeelandeză se caracterizează printr-o mare diversitate si originalitate. Multe dintre speciile australiene nu se găsesc aici. Izolarea arhipelagului a contribuit în mare măsură la aceste unice specii vegetale. Există elemente de flora subtropicală și temperată(de exemplu, sunt peste 400 de specii de ferigi-foarte cunoscute, printre care feriga argintie). Defrișările masive au rărit numărul speciilor existente azi. Dintre aceasta se remarcă pinul Kauri, care atinge 40 de m înălțime, se gasește în partea de nord a arhipelagului.

• Macruronus novaezelandiae - Hoki
• Merluccius australis - Hake

Insula Paștelui (sau Rapa Nui) este o insulă polineziană din sud-estul Oceanului Pacific, aflată în cel mai sud-estic punct al triunghiului polinezian. Teritoriu special al statului Chile, anexat în 1888, Insula Paștelui este faimoasă pentru cele 887 de statui monumentale, denumite moai, statui create de către primii locuitori ai insulei. Rapa Nui este considerată de către UNESCO drept patrimoniu universal, cea mai mare parte a insulei fiind declarată Parc Național (Parcul Național Rapa Nui). În perioada modernă, insula a servit ca avertisment în ceea ce privește degradarea culturală și de mediu la care se poate ajunge prin exploatarea irațională a resurselor. În prezent această teorie este contestată de către etnografi și arheologi, care susțin că atât aducerea bolilor de către europeni cât și deportarea locuitorilor pe post de sclavi,^[3] sunt cauzele care au devastat populația indigenă în secolul XIX și au avut un impact social mult mai mare decât declinul mediului înconjurător. De asemenea, apariția de specii noi de animale pe insulă (cum ar fi șobolanii și oile), aduse de către coloniști, a avut un impact devastator asupra florei locale, care aproape că a dispărut între anii 1930-1960.

Numele de „Insula Paștelui” a fost dat de către exploratorul olandez Jacob Roggeveen, primul vizitator european, care a descoperit insula în duminica Paștelui din 1722 în vreme ce căuta o altă insulă (Insula lui Davis) și a denumit-o Paasch-Eyland (Insula Paștelui în olandeză).^[4] Numele oficial al insulei, în limba spaniolă, este Isla de Pascua, ceea ce înseamnă chiar „Insula Paștelui”.

Numele în limba rapa nui al insulei, „Rapa Nui” sau „Marea Vâslă”, a fost monetizat în urma raidurilor efectuate de către căutătorii de sclavi din secolul XIX, datorită asemănării cu numele Rapa, care aparține unei insule din arhipelagul Bass din Polinezia Franceză (Rapa Iti sau Mica Rapa)^[5] Oricum, Thor Heyerdahl a susținut că, dimpotrivă, numele original era Rapa iar Rapa Iti era numele dat de către refugiați celeilalte insule.^[6]

Sunt câteva ipoteze care încearcă să precizeze care ar fi numele „originar” pentru Insula Paștelui, spre exemplu Te pito o te henua, adică „Buricul Pământului” sau „Capătul lumii”. Pito înseamnă și buric dar și cordon ombilical, iar insula era considerat a fi legătura dintre lumea celor vii (kainga) și lumea spirituală Po, care se afla în adâncurile oceanului, departe spre est. Atâta vreme cât Insula Paștelui este extremul estic al insulelor polineziene, este posibil ca numele să se refere la capătul lumii celor vii. După ce Alphonse Pinart, în lucrarea sa Voyage a l'Ile de Paques (1877), a tradus numele ca „Buricul Lumii”, al doilea înțeles al numelui s-a pierdut. Unele tradiții orale susțin că insula s-ar fi numit mai întâi Te pito o te kainga a Hau Maka, adică „Micul petec de pământ Hau Maka”.^[7] Un alt nume atribuit insulei, Mata-ki-Te-rangi, înseamnă „Ochiul care privește spre cer”.

Gambia este o tara mica din Africa de Sud, fragila atat economic cat si politic.
Aceasta in ciuda faptului ca este cea mai longeviva tara democratica din Africa, cu o schimbare de regim politic impus in perioada 1994-2001.

Ca o consecinta fireasca, aceast perioada dificila a avut si are in continuare efecte negative directe in turism.
Preturile serviciilor turistice sunt foarte accesibile insa si conditiile sunt modeste.

Nu e deosebit de periculos sa calatoresti acum in tara Gambiei, insa ar fi mai prudent pentru turistii atrasi de frumosul rau Gambia, sa astepte o perioada mai stabila si prospera.

Patagonia este o regiune situată în sudul Americii de Sud pe teritoriul statelor Chile și Argentina, ce include munții Anzi la vest și sud precum și o zonă de podiș și câmpiela est.

Patagonia este în marea sa parte o regiune vastă de stepă, cu suprafață de peste 900.000 km pătrați, formată din 3 zone geografice:

• Anzii Patagoniei, situați în vestul regiunii, cu vîrfuri acoperite de zăpadă, de 3000-4000 m înălțime (cel mai înalt vîrf: San Valentin – 4058 m)
• Podișul Patagoniei in centru si est, ce pierde din înălțime dinspre vest spre est, până ajunge la țărmurile abrupte si stincoase ale Oceanului Atlantic
• Țara de Foc, zonă insulară din sudul Patagoniei, despărțită de continent prin strâmtoarea Magellan.

Pe aceste câmpii se găsesc iazuri și lacuri de apă sărată sau dulce. Către Anzi, pietrișul lasă loc porfirului, granitului și bazaltului, flora și fauna sunt mai abundente și capătă caracteristicile coastei de vest. Precipitațiile mai bogate în vestul Anzilor și temperaturile scăzute la nivelul mării în larg dau naștere la mase de aer rece, contribuind la formarea ghețarilor și a calotelor glaciare, cele mai mari din emisfera sudică, exceptând Antarctica.

Printre depresiunile ce traversează platoul, principalele sunt Gualichu la sud de Rio Negro, Valcheta și Maquinchao prin care înainte au curs apele lacului Nahuel Huapi - care acum curg în râul Limay, râurile Seguerr și Deseado. Unele din aceste depresiuni au fost vechi rute comerciale interoceanice. În zona centrală a regiunii, erupțiile vulcanice, care au luat parte la formarea platoului din Terțiar până în prezent, au depus un strat de lavă bazaltică, acoperit recent în partea de vest de ghețari. Topirea rapidă a ghețarilor și retragerea zăpezilor au dus la procese de coroziune, împreună cu schimbările tectonice din acea perioadă, ce au săpat o depresiune longitudinală, care separă platoul de dealurile precordiliene. Și în vest există o depresiune similară la poalele Anzilor Cordilieri ce conține cel mai fertil sol din Patagonia.

Panta estică a Anzilor este mai călduroasă decât cea vestică, în special vara, când o ramură a unui curent sudic ecuatorial spală coasta vestică, în timp ce pe coasta de vest ajunge un curent rece. La Puerto Montt temperatura medie anuală este 11 °C, cu valori medii ale extremelor între 25,5 °C și −1.5 °C. La Bahia Blanca, în apropierea coastei Atlanticului, în nordul regiunii, temperatura medie anuală este de 15 °C și variază într-o plajă mai mare de temperaturi. La Puenta Arenas, în punctul sudic extrem, temperatura medie anuală este 6 °C și valorile medii ale extremelor sunt între 24,5 °C și -2 °C. Vânturile bat predominant spre vest, iar pe panta vestică precipitațiile sunt mai abundente. Precipitațiile anuale în insulele vestice din preajma orașului Torres del Paine au valori între 4.000 mm și 7.000 mm, în timp ce pe dealurile din est precipitațiile sunt sub 800 mm sau chiar 200 mm pe câmpii.

Peru (spaniolă Perú), oficial Republica Peru, este o țară situată în vestul Americii de Sud. La nord se învecinează cu Ecuador și Columbia, la est cu Brazilia, la sud-est cu Bolivia, la sud are hotar cu Chile, iar la vest se află Oceanul Pacific.

Peru este a treia mare națiune a Americii de Sud și poate fi împărțită în trei regiuni geografice, pornind de la Vest spre Est. Prima dintre ele este coasta, o regiune de depresiuni deșertice lungă și îngustă, a doua este regiunea muntoasă Sierra, porțiune peruviană a Anziilor, iar ultima este reprezentată de Montana, câmpiile vaste și dealuri estice, acoperite în principal de pădurile tropicale ale bazinului fluviului Amazon.

Peru este o țară multietnică, având o bogăție culturală și arheologică deosebită, fiind cunoscută ca locul de baștină al Imperiului Inca. Sediul Comunității Andine și a Comunității Sud-Americane a Națiunilor se află în capitala statului peruan, Lima.

Peru se întinde pe o suprafață de 1.285.216 km². Se învecinează cu Ecuador și Columbia la nord, Brazilia la est, Bolivia la sud-est, Chile la sud și Oceanul Pacific la vest. Peru este un stat situat în America de Sud, pe coasta vestică. Relieful este în special muntos, cu înălțimi de peste 5.000 m. Din munții Anzi izvorăște fluviul Amazon, cel mai mare ca debit de apă din lume. În partea de sud a țării se găsește cea mai secetoasă regiune de pe glob, Arica.

Datorită geografiei și climei sale variate, Peru are o biodiversitate ridicată, cu 21.462 de specii de plante și animale (raportate în 2003), 5.855 dintre ele fiind endemice.^[27] Guvernul din Peru a stabilit mai multe zone protejate pentru conservarea lor.

Climă

Peru, spre deosebire de alte țări din zona ecuatorială, nu are o climă exclusiv tropicală; influența munților Anzi și curentul Humboldt sunt cauza unei mari diversități climatice în interiorul țării. Coasta înregistrează temperaturi moderate, precipitații reduse și umiditate ridicată.^[28] În munți, ploaia este frecventă în timpul verii, iar temperatura și umiditatea se diminuează odată cu altitudinea, până la vârfurile înghețate ale Anzilor.^[29] Selva (jungla) este caracterizată de ploi abundente și temperaturi ridicate, cu excepția extremității sale sudice, unde iernile sunt reci și precipitațiile, sezoniere.^[30]